Pentru că tot trag concluzii…
Viaţa e cum e, încă am încredere că o putem influenţa, că lucrurile nu sunt neaparat scrise undeva, ci că acţiunile noastre ne ghidează spre alte lucruri, etc.
Pentru orice acţiune, avem nevoie doar de curaj. Se presupune că ne dorim ceva, nu? Ce ne împiedică?
Înainte poate nu am înţeles, pentru că viaţa era mai blândă, anii de liceu, de facultate – chiar dacă nu credeam atunci, erau cei mai însoriţi. Nimeni nu ne-a pregătit pentru ce va urma. Ne-am pregătit pentru a deveni provesionişti buni, dar nimeni nu ne-a zis că trebuie pe noi să ne punem în faţă oricărui loc de muncă, să învăţăm să ne bucurăm de momentul nostru de singurătate şi pentru niciun loc de muncă să nu renunţăm la noi.
Cu timpul, se schimbă şi sferă de interes. Nu ne mai atrag lucrurile care înainte ni se păreau fascinante. Intervine plictiseală.
Cred că e foarte important să cautăm. Să învăţăm lucruri noi. Să ne descoperim şi ne cunoaştem, pe zi ce trece.
Am renunţat la multe lucruri pe parcursul vieţii. Şi nu regret. Mă ghidez după instinct şi ce simt în momentul respectiv.
Singurul lucru la care nu voi renunţa niciodată e scrisul. Chiar dacă am rărit-o, scrisul mereu a funcţionat ca o terapie şi aranjare a gândurilor. Scriind, am pus cap la cap trecuturile, durerile, speranţele, deseori şi fericirile mele. Le-am păstrat la uscat, pentru a mai reveni la ele, când pierd încredere în mine.
Să nu îmi fie frică să mă înfrunt cu mine, să zămbesc în momentul în care rămânem singure, noi două. Milana cu Milana, gemene nu numai du pă ziua naşterii.
Să îmi aduc aminte de soarele din luna iunie care mereu m-a bucurat, de cireşii din zona mea, care înfloresc în aprilie, şi cu ocazia asta mai vizitez Japonia în gânduri.
Să prind curajul! Să simt linişte când e linişte. Să nu mă uit la ceas. Să nu fug. Să fiu prezentă cu mine, până la urma, e singurul mod de a fi bine.
Şi iacă-mă aici, scriind şi derulând filmul şi prind curaj. Viaţa mea depinde de mine. Nimeni nu o trăieşte cum o trăiesc eu, nimeni nu o simte cum o simt eu, aşa că eu decid.
Vin vremuri atât de frumoase, o da, bat la uşa!