Dragă Mihai,
Au ajuns și momentele în care mi-e atâta de dor să facem dragoste, încât mă întreb ”Cât mai rezist?”
Și aici nu e vorbă de nevoile fizice, e vorbă de suflete.
Mihai, cu câtă pasiune ne amestecam de fiecare dată, uitam de lumea de dincolo, tot ce era important se afla în metrul acela și puțin!
Parcă și acuma, în timp ce scriu, îți simt respirația sacadata. Cerul și pământul – parcă erau tot aceeași chestie, chiar așa!
Mă contopeam cu tine, cu mișcări lente, ca să savurăm amândoi, fiecare microsecundă.
M-ai întrebat de multe ori, de ce mă uitam în ochii tăi. Eu îți zâmbeam, doar, evitând răspunsul.
Asta era felul meu de ați spune ”Te iubesc”. În timp ce tu jucai rolul bărbatului ce-și ocrotește femeia iubită și îi oferă plăceri senzuale și satisfacții de toate felurile, eu te priveam în ochi.
Câta intimitate!
Trebuie să recunosc, de fiecare dată când făceam dragoste, eram atât de emoționată, încât nu-mi încăpeam în piele!
Și, te vei întreba ”De ce?”.
Pentru că mi-a fost frica. Ce dacă asta va fi pentru ultimă dată?
Știi și tu că am făcut dragoste de nenumărate ori și limpede îmi aduc aminte de tot. Și am impresia uneori că a fost doar o singură dată.
Mihai, cel mai frumos lucru pe care mi l-ai oferit, au fost diminețile de după, pentru că mă trezeam cu tine lângă mine. Tremuram de bucurie și parcă voiam să-mi leg gleznele de ale tale.
N-am mai încercat să fac chestiile astea cu altcineva. Nu vreau să rămân cu gust amar și să stric momente speciale cu banalități.
Poate după scrisoarea asta ai să crezi că-mi lipsești fizic.
Dar nu asta era ideea. Îmi lipsești în toate modurile posibile, de la cap la coadă. Îmi lipsești și te-aș amesteca cu vânturile, ca să nu pleci nicăieri.
Te-aș ascunde de lume, ca eu să fiu singură care te-a descoperit și-ți știe toate alunițele.
Chiar le știu. De fiecare dată când adormeai primul, le număram și admiram.
Dar nu te pot reține.
De când te-ai născut în mine, tot crești. Te dezvolți și ai ajuns la înălțimea potrivită unei iubiri. Câteodată îmi fac griji că o să ocupi tot spațiul din mine, dar nu e nimic. Am să-ți urmez creșterea și să cresc și singură la rândul meu.
Aș putea să-ți interzic să faci dragoste cu altcineva?
Presupun că nu.
Dar mă întreb, oare ți se va întâmpla uneori să confunzi ochii ei cu Verdele din ochii mei?
Și să te gândești că ele n-au cum să-ți ofere atâta căldură. Nici măcar ceaiul Verde de dimineață.
E vară, dar în mine și-a făcut prezență o toamnă târzie și și-a răspândit nostalgiile prin toate colțurile. Dar nu-i nimic, mai reușesc să răsuflu din când în când. Sau, din gând în gând.
Cu drag,
Eu
ZBOR CATRE LUMINA 