Scrisori pentru Mihai

10.

Dragă Mihai,

întuneric. Gol. E tot ceea ce simt. Pentru primă dată în viață m-am gândit să-mi apropii sfârșitul singură. Să-l aleg, atunci când pot alege dintre multe alte căi. Să-mi îmbrățișez sfârșiturile și să trăiesc cu ele ca și cum asta e singură mea realitatea, ca și cum sunt toate visele mele la un loc.
Am încercat să aflu cine sunt și mi-am dat seamă că sunt nimeni fără tine.
Acuma îmi răsună prin memorie și prin vene doar un gând.
Copii.
Acei drăgălași despre care vorbeam atât de mult. Chiar înainte să-i concepem, i-am văzut deja departe. Aveau nume, haine și talente.
Ea știa să danseze și mă  gândeam că i-am sădit talentul acela în momentele când dansam tango în ploaie. Mama și tata.
Sunt, oare, caraghioasă?
Uneori cred că sunt..
Și el, avea o pasiune pentru desen. Toate imaginile din capul lui se transformau în povești colorate pe hârtii A4.
El a devenit arhitect, recunoscut. Iar Ea coreograf.
Și noi eram liniștiți. Ne-am făcut treabă, nu?
De ce te-ai dat bătut, Mihai? ce s-a întâmplat cu copiii noștri?
Ai renunțat la ei? Crezi că lumea nu a meritat puțină perfecțiune?
Am vrut ca ei să fie visători, dar fără plumb în ochi, spre deosebire de noi.

În întunericul ăsta nu mai văd fețe, sunt doar umbre. O fi iadul? Așa, îmbătată de filozofia grecilor antici, l-aș asocia cu Hadesul și umbrele din el. Și se trezește un fel de frică. Să nu devin una din ele. Ca să le evit, am nevoie de puțină lumină… Da, e bună și lumină Soarelui. Cu Răsăritul zilei de mâine, poate se vor schimba lucrurile.
Tot așa sper de mai multe zile..
Plecarea ta, asta numesc eu picătură chinezească.
Dacă măcar n-ar trebui să-mi ascund durerile între coaste și plămâni. Dacă măcar puteam să le gonesc din mine!
Mihai.. asta sună ca și cum ar fi o scrisoare de adio. Dar noi deja ne-am luat odată rămas bun.
Adică, de mai multe ori .Știi ce înseamnă asta? Eu nu pot să renunț la tine.
Sau la amintiri.
Sau la cel pe care l-am iubit, chiar dacă, poate, nici n-ai fost tu.
Poate Verdele din ochii mei te-a văzut altfel. Da, Verdele e periculos, aruncă o lumină care amăgește.
Poate eu te-am văzut altfel.
Tu mi-ai purtat noroc. Acuma l-ai luat cu tine.
Și cu mine, cum rămâne?

Sângerez și cred că nu a mai rămas mult.
Din mine.

Dar tu să zâmbești, așa m-am îndrăgostit de tine !

Cu drag,

Eu